Relatări ale cursanților

 

***

Vizualizarea chipului lui Isus

    

La o lecţie din anul 1 de YOGA, ascultând şi îmbibând ca sugativa tot ce se vorbea şi se făcea la curs, mi-au pătruns adânc în minte cuvintele lui Virgil [instructor yoga]: „Va veni un timp, când foarte uşor îl veţi putea vizualiza pe Isus.” Nu mai ţin minte în ce context au fost spuse cuvintele, dar m-am mirat atunci, că s-ar putea întâmpla   c-un muritor de rând şi cele spuse le-am tratat ca retorice.
În momentul iniţierii cu 1 MANTRA, (cursul era condus de Zina [instructor yoga] , iar noi câte unul treceam în încăperea mică de la sala veche şi Virgil ne făcea iniţierea), nu simţeam nimic, doar o uşoară căldură în tot corpul, care cobora de sus în jos, atenţia însă era îndreptată spre a reţine MANTRA.
Când am revenit la locul meu în sală şi am închis ochii să fac exerciiţile de încălzire, am încremenit pe loc. În faţa mea, la câţiva paşi, am văzut următorul peisaj miraculos: se vedea pe planul 2 un apus sau un răsărit de soare, că nu mai ştiam atunci, foarte frumos, de un portocaliu curat şi strălucitor, care la orizont se contopea c-o apă nemărginită de-un albastru întunecat. În prim-plan pe-o stâncă desluşeam profilul siluetei unui bărbat, care sta aşezat. Era îmbrăcat într-o mantie de culoare închisă, cu plete lungi, lucioase şi cu grumajii sprijiniţi pe braţe. Imaginea era puţin mobilă.
„ISUS!” – ca o săgeată mi-a străpuns mintea un gând. Stăteam vrăjită şi priveam imaginea, fără să ştiu ce să fac. Îmi dădeam seama că dacă deschid acum ochii voi fi în sală la curs, iar cu ochii închişi sunt în altă parte, dar unde? Nu ştiam. Nici ochii nu voiam să-i deschid, temându-mă să nu dispară totul. Auzeam vocea Zinei de undeva de departe, nedesluşind cuvintele, dar reuşind automat să efectuez ex. de încălzire, concomitent urmărind imaginea lăuntrică. Undeva sus, aş zice că era pe-o boltă cerească, pe care, de dimensiune relativ mai mare şi mai aproape decât prim-planul se contura încă un chip al lui Isus, de astă dată imobil, ca o icoană. Conştientizam că n-am văzut asta niciodată nicăieri şi că se petrece acum ceva minunat, ireal, simţeam chiar o frică şi mirare că mi se întâmplă tocmai mie, doar cine sunt eu, să am acest noroc? La un moment dat deschisei uşor ochii, deoarece nu mă puteam deloc concentra să fac ceea ce spunea instructorul şi când i-am închis iar, am remarcat că imaginea începuse să se topească, devenind treptat tot mai palidă, până se făcu abia vizibilă. Am deschis iar ochii şi am simţit o uşoară durere de cap, o stare de zăpăceală şi oboseală.

M-am intimidat atunci să povestesc lui Virgil sau Zinei despre ceea ce am văzut. I-am spus mai târziu Zinei, când vizionasem la sală un film cu relatări ale unor practicanţi români, care au avut asemenea trăiri. Acuma ştiu că a fost o realitate!     

    

Nina. A., anul 4 de curs, Chişinău

    

 

***

Dedublarea

 

În anul 3, primăvara, trecusem cursul „Cele 5 acţiuni fundamentale, volitive şi conştiente...”. Tema cu a cincea acţiune – GAMANA – ne-a citit-o Virgil, în cadrul căreia ne-a vorbit de DEDUBLARE.
     Se prevedea o zi frumoasă în acea dimineaţă caldă cu miros îmbătător de castani înfloriţi. Aveam o dispoziţie deosebită, simţeam cum mă împingea ceva să ies din casă. Am mers să mă plimb pe-o alee îngustă, de ambele părţi ale căreia până la pământ se aplecau ramuri cu „făclii” aprinse. Îmi îndreptai privirea departe, spre capătul aleii, dar nu pe trotuar ci în acel „orizont” imaginar, care se contura între „făclii” şi mă-ntrebai, (că citisem de-acum şi cursul respectiv): „Da ce ar fi să mă văd acum de la o parte?” În aceeaşi clipă s-a petrecut ceva, ce nu-mi puteam lămuri: m-am surprins că merg cumva, deşi foarte puţin, înaintea mea, adică nu-mi vedeam corpul, că pe el îl sesizam ceva mai în spate, dar cam ceea ce se află în zona suflului şi al vederii, invizibil dar foarte sesizabil se deplasa de sine stătător puţin mai repede ca corpul. Nu mi-a fost frică deloc, doar că era amuzant şi am zis, hai să mă joc puţin. Şi am început să oscilez cu starea ba aşa, împreună cu corpul, ba aşa – puţin înainte!

    

Am mai avut asemenea stări când eram la şcoală, apoi la facultate de foarte scurtă durată, dar deoarece nu aveam cunoştinţe despre asta, mă speriasem şi-mi era teamă să povestesc cuiva.

         

Nina A., anul 4 de curs, Chişinău 

   

***

Imi amintesc cu claritate un moment foarte luminos din viata mea. Probabil eram anul 2 de curs, cand instructorul ne-a vorbit despre entitatile angelice si modalitatile de contactare a lor. Eu nu imi imaginam ca ingerii exista cu adevarat... si nici macar nu meditasem vreodata asupra acestui aspect si am ramas oarecum incantata de ideea ca ingerii exista printre noi. Mi-am zis ca daca ei exista atunci trebuie neaparat sa-i vad si eu.  Si intr-una din zilele urmatoare am mers intr-o padure ca sa fac meditatie cu ingerasul meu. Meditatia a fost frumoasa si desi nu am vazut nici un inger ma intorceam acasa foarte fericita. Am vazut in statie niste femei care vindeau buchete de crizanteme albe. Cat de mult imi doream in momentul acela si eu o floricica...nu doream o creanga intreaga ci macar o floricica marunta... dar eram studenta pe atunci.. si banii pe care ii aveam la mine nu mi-ar fi ajuns sa cumpar nici o frunzulita...am mai facut cativa pasi si am privit intamplator in jos...la picioarele mele era o crenguta de crizanteme cu 3 flori albe...neatinse si fragede... Cineva ar putea spune ca este o coincidenta..dar pentru mine, acesta a fost cel mai frumos cadou din viata mea. Si chiar daca nu l-am vazut cum imi doream...i-am simtit foarte clar prezenta. Si am mai simtit atunci, ca el nu m-a parasit niciodata.

 

Corina, anul 9 de curs, Chișinău

 

***

Chiar dacă m-am hotărât mai târziu, îmi pare foarte bine că m-am înscris la acest curs. Nu contează vârsta. Totul este să mergi şi să vezi tu, cu ochii tăi şi cu sufletul deschis. Dacă îţi doreşti din toată inima, vei reuşi. Acesta este şi motivul pentru care am vorbit despre mine: dacă eu, la 61 de ani, am reuşit să practic Yoga,  atunci oricine o poate practica cu succes.

 

Cristina T, anul 6 de curs

 

***

Ziua în care am cursul de YOGA este pentru mine ziua preferată a săptămânii. Aştept cursul cu entuziasm şi încântare şi Dumnezeu nu încetează niciodată să mă surprindă.

 

Crina, anul IV, Bucureşti

 

***

Nu practic încă yoga, dar am participat de câteva ori la cursul de YOGA alături de prietena mea. Arta binecuvântării, pe care am realizat-o la sfârşitul orelor de curs, mi-a plăcut şi m-a impresionat profund, considerând-o atunci ca pe un dar de la Dumnezeu, acel "ceva" de care aveam nevoie într-un moment greu şi care mi-a fost dăruit cu dragoste.

 

N.D., necursantă

 

***

 

„Nu Yoga are nevoie de oameni,
ci oamenii care aspiră să se transforme
şi să evolueze spiritual au cu adevărat
nevoie de Yoga”

 

Toţi dispunem de un mare dar din partea vieţii, şi anume libertatea absolută de a acţiona şi de a lua hotărâri conform propriei voinţe, sau altfel spus liberul arbitru. Liberul arbitru a fost acel mijloc care m-a ajutat să ajung la cursul de Yoga, alegând în felul acesta aventura care duce spre cunoaşterea de sine.
Încă de la început am fost copleşită de emoţiile cutremurătoare pe care le aveam la lecţiile de Yoga, deoarece pentru prima data în viaţă eram învăţată cum să trăiesc în armonie, cum să mă apropii de Dumnezeu, cum să îmi rezolv pe o cale naturală felurite probleme de sănătate, lucruri pe care nu le mai auzisem şi nu le mai întâlnisem în altă parte.
Aici am învăţat ce înseamnă transformare, evoluţie, deschidere, noţiuni pe care pot spune că le cunoşteam doar la modul teoretic. Aici am aflat că nimic nu este întâmplător în această lume şi că orice clipă este sublimă atât timp cât suntem conştienţi de ea. Aici am învăţat despre misterele fascinante ale sunetelor şi culorilor, ale puterii gândului şi ale credinţei ferme în Divinitate, am pătruns în lumea miraculoasă a plantelor, am învăţat cum să-mi regăsesc buna dispoziţie, dinamismul şi bucuria de a trăi.
Îmi place foarte mult să practic şi în timp am observat că energiile benefice pe care le acumulez de fiecare dată atunci când practic exerciţiile Yoga mă fac să fiu mult mai încrezătoare, fermecătoare, iubitoare, plină de entuziasm şi spontaneitate, mă ajută să devin mai conştientă de minunatele daruri divine pe care le primim fără încetare de la Dumnezeu. De asemenea mă ajută să conştientizez fenomenele uluitoare de sincronicitate care mă fac să mă minunez de jocul divin al vieţii.
Ca femeie am descoperit ce înseamnă senzualitatea, fascinaţia, încântarea, generozitatea, puritatea trăirilor şi a emoţiilor, armonia dintre minte, trup şi suflet. Mă simt acum o femeie fericită şi împlinită.

Pentru a pătrunde anumite taine ale sistemului Yoga am înţeles că este foarte necesară îndrumarea unui Ghid spiritual. Am acceptat ajutorul părintesc al Ghidului meu spiritual şi acum mă raportez la el ca la un exemplu demn de urmat. Din momentul când a intrat în inima mea am simţit că între noi s-a stabilit o relaţie tainică şi profundă. Prin fiece lecţie, mesaj sau exemplificare el ne îndrumă cu multă iubire, bunătate şi compasiune pe calea spirituală pentru a ajunge la cele mai înalte culmi ale realizării spirituale.
Nu există părticică din viaţa mea în care Yoga să nu fi intrat, m-a îmbrăţişat total pentru că m-a învăţat multe: cum să dorm, cum să mă trezesc, cum să respir, cum să mă relaxez, cum să mă alimentez corect, cum să mă rog, cum să iubesc, cum să am o sănătate perfectă.
Tot eaea, Yoga, m-a ajutat să înţeleg importanţa efortului individual, a sincerităţii cu mine însămi şi a perseverenţei pentru a pătrunde mai uşor în interiorul meu.
Emoţia pe care o simt de la începutul practicii Yoga şi până acum este starea inefabilă a misterului care mă copleşeşte şi imi dă curaj şi încredere să merg înainte...până la capăt!

 

Oxana, anul 3 de curs, Chişinău

***

Creaţii şi relatări din cadrul concursului "Pe Aripile Dragostei"

(14 feb. - 8 martie 2009) aici