Curs de Shivaism
Tradiția șivaismului din Cașmir este considerată a fi una dintre cele mai înalte și mai transcendentale forme de yoga, precum și cea mai pură și mai elevată formă a tantrismului, ea fiind cu certitudine una dintre cele mai mari comori spirituale ale umanității, oferind o cale foarte directă și extraordinar de eficientă către DUMNEZEU, în ipostaza Sa de SHIVA.
Termenul sanscrit SHIVA înseamnă „Cel mereu binefăcător” și desemnează ipostaza lui DUMNEZEU de Suprem Salvator (Mântuitor) și Suprem Ghid spiritual al tuturor făpturilor. De aceea, la modul esențial vorbind, orice proces de transcendere și orice manifestare a Grației Divine eliberatoare este întotdeauna, indiferent de calea spirituală pe care o urmăm, într-un fel sau altul în legătură cu SHIVA.
Cursul de șivaism din cadrul școlii noastre de yoga, care a fost fondat în urmă cu mai bine de 20 de ani, este și rămâne chiar și la ora actuală singurul din Europa, el fiind urmat cu entuziasm de mii de practicanți din întreaga lume. Acest aspect este corelat cu faptul că, deși înțelegerea profundă și punerea adecvată în practică a principiilor fundamentale și a modalităților specifice tradiției șivaismului cașmirian implică, de regulă, un înalt nivel de conștiință și de realizare divină din partea celor care le abordează (și, ca urmare, această tradiție spirituală este aproape inaccesibilă oamenilor contemporani), toate aceste principii și aspecte inițiatice sunt oferite însă (într-un mod unic în cadrul cursului nostru de șivaism) într-o manieră pe deplin accesibilă. Astfel, această tradiție profund ezoterică și deosebit de complexă (dar care, totodată, este perfect adecvată cerințelor omului modern, ea oferind o cale foarte rapidă către spiritualitatea autentică și către cele mai înalte realizări divine) se revelează a fi plină de eficiență spirituală pentru toți cei și cele care aspiră intens și sincer să o abordeze.